Zi caniculară

Într-o zi de vară caniculară, pe o terasă, bucurându-mă de cea mai bună limonadă din oraș, muzică în căști și o carte excelentă, o observ așezându-se la câteva mese pe ea și câteva prietene. O ea înaltă, brunetă, ruj roșu aprins, unghiile vișinii, ochi căprui, păr desprins în bătaia vântului cald de vară și un zâmbet superb.

Rochia de vară, albă, puțin transparentă îi dădea un aer copilăresc, dar în același timp unul sexy, senzual. Contrastul rochiei cu bronzul ei mi-a dus atenția către picioarele ei. Genunchii superbi, buni de sărutat, mângâiat și toate cele. Unghiile picioarelor aceeași nuanță ca la mâini, iar sandalele fără toc mă trimiteau cu gândul la o persoană hippie. Un decolteu bogat, dar nescos în evidență îmi trezea curiozitatea. De fapt, toată persoana ei o făcea.

Am lăsat cartea din mână și îi urmăream mișcările. Gesticula în timp ce povestea prietenelor ei de minunata vacanță petrecută prin țările africane printr-un program de voluntariat. Mai sorbea câte o gură de cafea și trăgea din țigara uitată în scrumieră. Vorbea încontinuu. Era genul de fată cu care aș putea sta de vorba toată noaptea, iar dacă ar vorbi doar ea nu aș fi nici plictisit, nici obosit. I-aș sorbi fiecare cuvânt.

Am așteptat să meargă la toaletă și m-am dus după ea. Am prins-o de mână și întors-o cu fața la mine chiar înainte să intre. Trupurile ni s-au lipit și ne priveam fix în ochi. Evident, o speriasem de moarte, tremura toată în mâinile mele și mă excita teribil. Nemairezistând, am sărutat-o, lipind-o de perete, plimbându-mi mâinile pe trupul ei, oprindu-mă între coapsele ei. Clitorisul ei era trezit la viață, degetele mele făcându-și loc printre labiile ei. O sărutam pe gât, o mușcam și voiam să o bag în baie, când…

…m-a adus chelnerul la realitate fluturând nota de plată în fața ochilor mei și întrebându-mă dacă sunt ok.

A fost prima oară când nu am știut cum să abordez o femeie. M-a fascinat, m-a captivat și m-a blocat persoana ei. A fost prima și ultima dată când am văzut-o, povestea ei, trupul ei, râsul ei rămânându-mi întipărite în minte.

2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s