Temptation

Continuare Eliberare

Închid ochii și încerc să memorez fiecare mișcare, fiecare atingere, fiecare gest. Încă îi mai simt mâinile pe coapse și limba pe clitorisul ce îmi pulsează sub degete. Îi aud pașii pe gresia din baie… e chiar aici? sau e doar imaginația mea ce se aprinde ușor la adăpostul nopții, când cuvintele ce mi le scrie se plimbă cu zgomot prin gânduri inroșite de dorință? Tremurul corpului meu e totuși real iar focul privirilor lui mă mai arde încă pe glezne. „I can resist everything, except temptation” iar acum tentația mea e goală, sub duș. Picături de apă i se scurg șiroaie pe fesele ce-mi mai poartă încă urmele iar pielea mea e impregnată de parfumul lui.

s

Mi-am imaginat adesea mirosul fanteziei noastre conturată vag printre jocuri de cuvinte: masculin și tulburător, extrem de senzual și misterios. Și-acum îl port pe mine și-mi pare atât de natural… „De ce vrei să știi cum te-aș linge în cadă?” mi-a scris El în seara aia petrecută într-o cadă plină cu spumă și cu un pahar de vin roșu. Mâna mea îmi atingea sânii și cobora lasciv spre labii, cu ochii închiși, cu imaginea lui sprijinit de marginea căzii, privindu-mă sălbatic și atingându-și penisul erect. „Acum poți să îmi arăți, baby”.

Un zâmbet mi se ghicește în colțul gurii: pot să văd deja tot ce îi voi face. Intru sub duș și îi zgârii ușor spatele. Îl sărut mușcat și văd cum ochii i se tulbură din nou de dorință.  Degetele lui îmi aleargă pe trup și se pierd în mine cu un geamăt. Apa  fierbinte mă arde… Și totuși cred că mai tare ardem noi, acum. Mă întoarce sărutându-mi gâtul și cuprinzându-mi sânii cu palmele. Îmi lipesc mâinile de perete. Cu un gest îmi desface picioarele și limba lui mă duce la extaz din nou. Se ridică încet; știe prea bine că mă înnebunește când își plimbă degetele pe corpul meu. Îi simt penisul erect și îl vreau în mine, brutal, dureros, capabil să mă facă să țip de plăcere. Mă ia pe la spate și-mi ține părul în pumn. Siluetele ni se reflectă în oglindă iar imaginea noastră devorându-ne, penisul lui intrând și ieșind, trupurile noastre ude mă excită și mă aruncă în delir…

„De ce ți-am vândut, baby, toate poveștile demonilor mei?”

Advertisements

One response to “Temptation

  1. Pingback: Plăcerea continuă | Shameless·

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s