Sex only

Se spune despre femei că nu se pot implica doar sexual într-o relație pentru că ele „vin la pachet” cu sentimente și deseori fără manual de folosire și că numai bărbații sunt capabili să își bazeze relațiile pe instincte și atracție fizică de moment. Și-atunci de unde și până unde povestea asta cu „friends with benefits”?! Ei bine, din fericire, nu toate suntem la fel iar unele dintre noi reușesc chiar să facă o distincție clară între dragoste și sex.

Să ai „prieteni cu beneficii” este perfect atunci când sunt mai multe „beneficii” decât „prieteni”, adică până în punctul acela critic în care unul din voi începe să uite cum a pornit totul și să se implice mai mult decât este cazul. Începutul relației este destul de simplu, doar vă cunoașteți deja, nu?! Aveți subiecte de discuție, puncte de vedere comune, hobby-uri împărășite, vedeți același gen de filme… nu degeaba sunteți prieteni. Partea complicată vine mai târziu când fuck buddy-ul tău se transformă cumva peste noapte în prince charming, când începe să îți facă declarații sub balcon sau când aspecte ale relației de prietenie dispar în totalitate fiind înlocuite de orgasme (da, pentru unii prietenia este mai importantă decât orgasmul). Atunci este momentul să „îți iei jucăriile” (sexuale) și să pleci.

Am început totul din curiozitate… Eram buni prieteni de ceva timp când am făcut pentru prima oară sex. Inițial l-am refuzat nu pentru că mi-ar fi fost teamă că m-aș putea îndrăgosti (mă cunosc prea bine cât să știu că asta nu se va întâmpla) ci tocmai pentru că nu aș fi vrut să pierd un prieten la final însă el a insistat că totul va rămâne la fel. Atunci am decis să îl urmez pe „carpe diem” și recunosc că nu am regretat nicio secundă (deseori chiar m-am întrebat de ce nu am făcut-o mai devreme). Cu el am descoperit că sexul fără sentimente te face mult mai dezinhibat și dispus să experimentezi; orice loc devenise numai bun de încercat poziții noi, de explorat fantezii și de descoperit fel și fel de forme ale plăcerii. Am jucat roluri, am perfecționat tehnici, am depășit bariere și nu cred că am fi reușit asta fără încrederea și comunicarea ce ne legau ca prieteni. Mereu disponibil, tot timpul gata pentru încă o partidă, fără accese de gelozie, toane sau obligații, fără explicații și întrebări inutile. Fără dormit strâns în brațe, ținut de mână prin parc sau ursuleți de Valentine’s. Doar sex… Până într-o seară când mi-a șoptit la ureche: „Hai să facem dragoste!” . Atunci am știut că fuck buddy-ul meu a căzut în capcana sentimentelor și că va trebui să revenim la prietenie și atât (și da, e destul de ciudat să mai faci confidențe tipului care până nu de mult ți-o trăgea pe masa din bucătărie). I-am lăsat câteva luni să se convingă că am fost doar o „Fata Morgana” și că ceea ce simte e doar o iluzie iar când apele s-au calmat am redevenit prieteni. De data asta fără beneficii.

405250_453685687986652_331623375_n

Advertisements

13 responses to “Sex only

  1. Sigur că se poate face distincţia între dragoste şi sex. Că la fete mai greu sau la băieţi mai uşor, da, dar de făcut se poate face. Întrebarea însă e de ce s-o faci? Adică nu văd care-i problema cu sentimentele. Sigur că o relaţie sentimentală e mult mai complexă decât una pur fizică, erotică, dar omul e o fiinţă concepută să poată gestiona lucruri complexe. De ce să fugi de aceste complexităţi, de ce să te mulţumeşti doar cu puţin? Pana mea, până şi relaţiile de prietenie obişnuite implică sentimente şi chiar afectivitate. Evident, nu e aceeaşi afectivitate ca în cazul unui cuplu de îndrăgostiţi, dar iubirea îmbracă multe forme: prieten-prieten, părinte-copil, iubit-iubită… Între doi prieteni adevăraţi (nu din aceia de pe Facebook) există afecţiune, empatie, intimitate…

    Eu propun să nu mai simţim nimic nici faţă de rudele noastre apropiate. Adică de ce să fim grijulii cu copiii noştri de 1 an, de ce să-i iubim şi protejăm, de ce să le cumpărăm jucării de pluş de ziua lor, sau invers, cu părinţii, mai bine să fie un fel de parents with benefits, ce zici? 🙂

    Care-i gaura aia neagră de care vă temeţi voi doi când vine vorba de trăiri ceva mai profunde decât cei 12-20 cm ai penisului lui? Că EL n-a vrut să-mi spună, sunt curios ce o să-mi răspunzi tu.

    • Nu ne temem de relații și nici nu le vedem ca pe o gaură neagră. Poate chiar avem relații care implică și sentimente nu doar instincte, nu ai de unde să știi. Doar că nu discutăm aici despre jucării de pluș și nici despre plimbări sub clar de lună; abordăm un alt aspect al vieții dar asta nu înseamnă că le anulăm pe celelalte.

    • Doar că nu discutăm aici despre jucării de pluș și nici despre plimbări sub clar de lună; abordăm un alt aspect al vieții dar asta nu înseamnă că le anulăm pe celelalte.

      Dacă v-aţi fi rezumat la asta nu aş fi lăsat comentariul anterior. Una-i să tratezi doar subiecte de istorie pe blog (pentru că tu de exemplu eşti profesor de istorie) şi alta-i să scrii că istoria e singura materie valabilă iar celelate sunt nişte prostii. Una-i să te rezumi la a vorbi despre sex, aşa cum afirmi tu că faci, şi alta-i să spui că totul se reduce la sex, aşa cum de fapt faci. Voi promovaţi relaţiile bazate aproape exclusiv pe sex într-un mod care sugerează că celelalte relaţii, care implică şi iubire, sunt cumva inferioare, puerile, depăşite.

      Poate chiar avem relații care implică și sentimente

      Păi ai sau nu? Lol, e la secret? Da-n orice caz din ce scrii:

      Inițial l-am refuzat nu pentru că mi-ar fi fost teamă că m-aș putea îndrăgosti (mă cunosc prea bine cât să știu că asta nu se a întâmpla)

      nu prea rezultă că ai avea, sau că ai da doi bani pe ele.

      În concluzie, EL nu mi-a răspuns iar tu te-ai eschivat cu un argument cu care poate-l puteai convinge pe Gigi Becali.

      • Fiecare își bazează relațiile pe ce vrea iar relația mea, da, este secretă. Și dacă am spus ca „nu mi-ar fi fost teamă că mă puteam îndrăgosti” a fost pentru că atunci când te bagi într-o relație de genul friends with benefits asta este o parte esențială. Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar a te convinge pe tine (sau nu) de ceva, orice, nu e printre rezoluțiile mele pe 2013 🙂

  2. Ciudat ca a picat el in plasa sentimentelor, asa cum zici si tu la inceput, de obicei fetele se aprind mai repede si confunda jocurile.

  3. e un pic al dracului de complicat.
    Sunt un afemeiat by definition si pot face o statistica reala in urma celor intalnite pana acum, un esantion generos de femei si nu, nu le depersonific, este doar statistica.

    Este usor sa aduci o adolescenta in stadiul de indragostita dupa ce-i tragi un sex de vise (asta cand tu ca barbat nu ai o noapte de chix – shit happends nu e haliud)

    Este periculos sa futi bine o femeie insa, pentru ca in prima instanta pare de neclintit, de fapt o poti atinge mult mai repede si mult mai adanc prin acel madular bine manevrat in interiorul ei, asezonat cu o atentie deosebita in timpul actului sexual si asta pt k asa sunt eu pasional nu pentur ca este un manual.

    In genere, da, mai putin de 40% din tipele care m-au descarcat de energiile sexuale au avut tendinta sau chiar s-au indragostit de mine apoi.

    nice to meet you lady ‘not involving by any means’ – raritati.

    • Este periculos jocul ăsta, recunosc. Și e destul de tentant să pici în capcană dacă sexul este foarte bun. Important e să știi când trebuie să te îndepărtezi. „Not involving by any means”, aș vrea eu 😀

  4. “(și da, e destul de ciudat să mai faci confidențe tipului care până nu de mult ți-o trăgea pe masa din bucătărie)”

    :)) serios? sa inteleg ca confidentele si masa din bucatarie nu se impaca? :)) :))

  5. Am auzit termenul de “Friends with benefits” acum un an si ceva si la momentul respectiv imi provoca o oarecare repulsie pentru simplul fapt ca nu ma vedeam intr-o asemenea relatie. Ma indragostesc repede si ma plictisesc repede cand pleaca fluturii din stomac la plimbare. Apoi mi s-a pus pata pe cine nu trebuie si “friends with benefits” a fost solutia. A fost greu la inceput, dupa o prietenie de 4 ani care pe langa afectiune implica si vazut zilnic in conditii “neintime”, dar e interesant, cel putin :)) vedem noi cum va fi cu confidentele dupa ce se termina cu sexul, momentan profitam de fiecare moment si nu ne intrebam ce e dupa colt 😀

    • Înseamnă că acum știi cât de lejer e sexul cu un astfel de „prieten”. Cel puțin mie așa mi se pare… 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s